Un prim articol scris despre concedire, tot o forma de renuntare, ce-i drept autoimpusa: http://www.empower.ro/author/alina-buzatu/

„O vorba” inteleapta spune asa: „Cei care renunta nu castiga niciodata, cei care castiga nu renunta niciodata, dar cei care nu renunta si nu castiga sunt idioti”. Imi place acest joc de cuvinte pentru ca este intelept si bun de aplicat in mai toate domeniile  incepand cu jobul, relatii intime si sociale, afacere proprie, etc.

De multe ori ne aflam in aceste trei posibile situatii :

• aceea de a renunta la planurile, crezurile si idealurile noastre atunci cand simtim ca nu mai are rost directia in care mergem
• de a nu ne lasa batuti pana cand nu reusim ceea ce ne-am propus
• sau de a face constant o mica investigatie prin care sa raportam acel „castig” la efortul depus si in functie de sacrificiul  si perspectivele de viitor, sa luam o decizie

Nu o sa ma opresc asupra primei variante – renuntarea ar fi trist sa fie sincrona cu un prim obstacol. Si nici asupra celei de-a doua. O sa vorbesc despre cel de-al treilea caz, acela de a stii cand sa te opresti.

„Cei care nu renunta si nu castiga sunt idioti”. Altfel spus, consecventa negandita intr-o anume directie nu aduce cu sine neaparat si castigul. De multe ori ne aflam in situatii paradoxale : investim timp, sentimente, munca, idei, devotament in acel ceva mult dorit si totusi „nu iese”.

Pentru ca obisnuinta este a doua natura a noastra, suntem de multe ori atat de orbiti de fagasul pe care am pornit, incat, nu vedem posibil un alt drum, cu atat mai putin un moment de „stationare”, de reflexie, de evaluare. Din cand in cand este nevoie pur si simplu sa te opresti, sa-ti asculti inima si mesajele evidente pe care ti le transmite viata.