Nu o sa ma opresc asupra primei variante – renuntarea ar fi trist sa fie sincrona cu un prim obstacol. Si nici asupra celei de-a doua. O sa vorbesc despre cel de-al treilea caz, acela de a stii cand sa te opresti.

“Cei care nu renunta si nu castiga sunt idioti”. Altfel spus, consecventa negandita intr-o anume directie nu aduce cu sine neaparat si castigul. De multe ori ne aflam in situatii paradoxale : investim timp, sentimente, munca, idei, devotament in acel ceva mult dorit si totusi “nu iese”.

Pentru ca obisnuinta este a doua natura a noastra, suntem de multe ori atat de orbiti de fagasul pe care am pornit, incat, nu vedem posibil un alt drum, cu atat mai putin un moment de “stationare”, de reflexie, de evaluare. Din cand in cand este nevoie pur si simplu sa te opresti, sa-ti asculti inima si mesajele evidente pe care ti le transmite viata.

Pe masura ce inaintam pe un drum, pe atat ne va fi mai greu sa schimbam macazul. Noi singuri presaram pe acest drum bariere, ca sa fim siguri ca nu ne mai putem intoarce. Facem asta ca sa urmam cu consecventa deciziile luate, crezurile si sperantele noastre. Barierele sunt de cele mai multe ori mentale, si nu apucam sa facem un pas inapoi ca ne si dau ghes gandurile:  “Este prea tarziu”, “Am investit prea mult timp/sentimente/bani”, “Nu voi gasi ceva mai bun”, “Nu are sens sa incerc altceva”,etc.

Renuntarea este o decizie care poate face o diferenta enorma. Renuntare inseamna schimbare iar reticenta la schimbare este o reactie automata, involuntara, foarte frumos descrisa sub forma unei parabole in cartea lui Spencer Johnson : “Cine mi-a mancat cascavalul”.
Cand este “prea tarziu”? Daniel R. Castro, spune in cartea sa “Decizii hotaratoare care au schimbat vieti” ca, este cu mult mai bine sa te intorci de pe un drum gresit, indiferent cat de mult ai mers, decat sa mergi inainte,  in virtutea inertiei sperand ca,  acele “investitii” care nu renteaza acum, o vor face intr-o zi. Cu gandul la “acea zi”, viata trece pe langa tine.